Emmanuel Macron - la un pas de a avea, simbolic, soarta lui Ludovic al XVI-lea

Mulțimea de protestări adunată în Paris a strigat ieri: ”Macron, noi l-am decapitat și pe Ludovic al XVI- lea”

 

Sper că Franța va fi cea care dă semnalul redeșteptării națiunilor europene, de sub jugul globalismului de tipul „deep state”. La Paris pare a fi momentul în care se ascut cuțitele ghilotinei și ușile Bastiliei sunt la un pas să se redeschidă. Manifestanții s-au adunat din nou în weekend în Place de la Concorde din Paris și l-au amenințat prin scandări pe Emmanuel Macron că va avea soarta lui Ludovic al XVI – lea.

Emmanuel Macron (sursa foto: radiochisinau.md)


Ludovic al XVI – lea a fost decapitat de Revoluția Franceză în 1793 și este considerat ultimul rege francez, reprezentat al absolutismului. Evenimentul transformă rolul politic al regelui și sistemul de guvernare al Franței, punând capăt monarhiei absolute a dreptului divin.
 

Privită într-un context relativ larg, ce se întâmplă zilele astea în Franța este un proces început în 2020, cu „Protestele Vestelor Galbene” împotriva majorării prețurilor la combustibili, iar azi picătura care a umplut paharul este mărirea aberantă, în accepțiunea francezilor, a vârstei de pensionare. Declinul economic datorat, printre altele, celebrului „Green Deal”  european, a acerbei goane după profit a corporațiilor, dar și a consecințelor sancțiunilor economice aplicate Rusiei au dus în aceste zile la ieșirea violentă  pe străzi, a francezilor. 

sursa foto: infofinanciar

 

În urmă cu o săptămână Senatul francez a adoptat planul nepopular de reformă a pensiilor al președintelui Emmanuel Macron, cu 195 de voturi pentru și 112 voturi împotrivă. Noua lege prevede creșterea vârstei de pensionare cu doi ani la 64 de ani. Premierul Elisabeth Borne nu şi-a ascuns satisfacția după acest prim succes legislativ real, la începutul unei săptămâni decisive în care guvernul speră să vadă această reformă adoptată definitiv după un curs parlamentar haotic.

Senatul a votat textul în ciuda celei de-a șaptea zile de demonstrații la nivel național împotriva planului de a creștere a vârstei de pensionare. La numai câteva ore de la vot, partidul Mobilizarea Naţională a Franţei, care are 88 de membri ai Adunării Naţionale, a depus, o moţiune de cenzură, care dacă va trece poate însemna, practic, ghilotinarea politică a celui de-al doi-lea mandat a lui Emmanuel Macron.

Dacă am continua comparația simbolică a ceea ce se întâmplă azi în Franța cu Revoluția Franceză putem spune că este momentul în care francezii  din stradă vor trebui să îi aleagă pe Maximilien de Robespierre și Louis Antoine de Saint-Just.

Mai multe figuri politice importante sunt alături de protestatari, alături de liderii sindicatelor franceze, care revendică organizarea protestelor. Liderii Mobilizării naționale a Franței, figuri politice remarcabile precum Eric Zemmour, Jean-Luc Mélenchon ori Marion Maréchal – nepoata lui Marie Le Pen, deși fac parte din grupuri politice și sociale diferite se erijează în voci ale protestatarilor.