În cursul zilei de duminică, 5 februarie 2023, o delegație PNȚCD-Constanța, alcătuită din membrii biroului organizației județene și condusă de președintele organizației, consilierul județean, domnul Adrian Țapliuc au participat la comemorarea martiriului liderului țărănist Ion Mihalache. Aceștia au depus coroane de flori și au ținut un momen de reculegere. Cu această ocazie s-a ținut și o slujbă religioasă în memoria foștilor deținuți politici din centrul comunist de exterminare de la Închisoarea Râmnicu Sărat, centru de detenție care în perioada 1955-1963 a fost condus de torționarul bolșevic Alexandru Vișinescu.
După slujba religioasă delegația a fost primită la sediul primăriei Râmnicu Sărat, unde s-a desfășuirat o acțiune de reamintire a faptelor și personalității lui Ion Mihalache.
***
Ion Mihalache (n. 3 martie 1882,Topoloveni, Argeș, – d. 5 februarie 1963, Râmnicu Sărat) a fost învățător, politician, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vice-președinte și președinte (21 noiembrie 1933 - 23 noiembrie 1937) al Partidului Național-Țărănesc.
Pentru meritele sale deosebite în timpul primului război mondial a fost decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, Ordinul „Coroana României”, cu spade în gradul de cavaler și Ordinul rusesc „Sfânta Ana”, cu spade și fundă, ulterior fiind demobilizat. La 31 martie 1920, a primit, din partea Guvernului francez, Ordinul de Cavaler al „Legiunii de Onoare”.
Social Plugin