Am înțeles, democrația, americanii, europenii, principii de dezvoltare cu atributul de a salva planeta, de a proteja musculițele de oțet, mâncare vegană combinată cu greieri și licurici comestibili - toate bune, dar mai ușor cu pianul pe scări, că i se scurg clapele.
Și a mai fost ieri o invazie de știri „aurite” la tv, ceva de speriat... O vrăjeala de conferință, cu trei speriați de n-a auzit nimeni de ei și declarațiile lui Simion cu formarea unui pol suveranist, în condițiile în care nu se știe ce partide fac parte din el și cine îl formează, că sub o formă ori alta, la ultima întrunire de la Madrid a suveraniștilor europeni, pe Simion l-au dat ăia afară cu șuturi în dos. Cum să spui tu că faci un forum conservator suveranist, când cei mai de seamă reprezentanți ai curentului conservator, adică partidul de guvernământ din Polonia nu răspunde invitației nici cu portarul de la ușa sediului de partid din ultimul cătun al Poloniei?!
În fine, peste frecția asta ridicolă, televiziunile de știri au pus scandalurile aurarilor. Au început cu unul vechi, în care unul de la AUR a fost prins intrând cu ceva de tras pe nas în parlament, a continuat cu una fost candidat AUR și membru în nu știu ce birou de conducere al lor, care, poștaș fiind, a ciordit pensiile pe care trebuia să le ducă bătrânilor. Apoi a apărut o știre cu nu știu ce parlamentar AUR luat cu cătușe, iar peste tot se îneca Simion cu salivă, făcând spume la gură și vituperând împotriva PMP-ului, că nu s-a lăsat încălecat de ei. Ah, și Simion urlând “trădare” la adresa lui Claudiu Târziu, pentru ca, după ce s-au capsat, ca în orice piesă de mahala, să pupe Piața Endependenții.
Ăștia chiar credeau că îl fac pe Băsescu și că îi i-au partidul prin fuziune. Bă băieți, Băsescu, așa controversat cum e și făcut mangă și tot îi sparge pe diletanții din echipa de zgomote. Spun echipa de zgomote, căci ce e AUR, decât un fel de USR, decât că e pe invers?!.... Iar zilele astea se manifestă precum ăia care se dădeau cu curul de covorul din parlament acum câțiva ani.
Social Plugin