Așa cum v-am mai spus, nu aș cădea în retorica
propagandei în care ucrainenii sunt buni, rușii sunt răi, americanii,
nevinovați și puri precum floarea de nu-mă-uita, europenii, buni și drepți,
Putin, criminal, Biden, erou și Macron, cu muza bătrână, lipsit, zilele astea,
de inspirație.
Cauzele războiului din Ucraina sunt mult mai profunde și țin de geopolitică, de strategie, de vocația imperialistă a „celor mari”, un context căruia ucrainenii i-au căzut pradă alegându-l pe Volodymyr Zelenskyy, un actor cățărat în lumea politică pe clișee de propagandă.
Problema mea este cu cei care conduc statul român și, mai ales, cu impotența lor de a răspunde productiv uneia dintre cele mai mari provocări ale generației noastre, care se numește „război la granița României”. Greu de spus ce ar fi făcut în această situație oamenii de stat ai României interbelice. Titulescu, Ion Mihalache, Duca ori Tătărăscu - asta ca să enumerăm doar câțiva, dar prin comparație cu ei, cei de azi se dovedesc niște neputincioși.
Modul jalnic în care România răspunde acestui conflict
dovedește că țara nu are o clasă politică în stare să facă față provocărilor
lumii moderne. Un singur exemplu - în timp ce punctele de frontieră din nordul
și estul României sunt asediate de refugiați, statul român nici măcar nu a
catadicsit să organizeze pregătirea primirii lor, în condițiile în care
prezidentul Iohannis s-a grăbit să anunțe cu nonșalanță că România este
pregătită să primească 500.000 de refugiați din Ucraina! Și cei care vin spre
România sunt frații noștri! Sunt români și trebuie ajutați!
Îmi amintesc că, acum vreo câțiva ani, le plângeam de milă refugiaților sirieni, irakieni, afgani și ce or mai fi fost bieții de ei. Cheltuiam bani cu organizarea de centre de azil, căutam mâncare halal, statul român încercând să le ofere cele mai bune condiții. Acum? Acum, când vin „ai noștri”, ce face statul român? Nimic! Îl trimite pe Arafat în zonă ca să verifice dacă sunt vaccinați?! Pe bune? Am înțeles. Cu declarații patriotarde ori cu iz euro-atlantic și cu garanții de securitate, ne declarăm alături cu sufletul de poporul ucrainean. Dar n-ar fi mai bine până la asta să ne ocupăm de „ăștia ai noștri” care fug din calea urgiei?
Până la a clama cu lacrimi de crocodil încălcarea suveranității Ucrainei, n-ar fi mai bine să vedem cum e cu suveranitatea României? Aproape că râzi amar și de miștourile birocrației bruxelleze ori ale fraților europeni. Germania, după ce a trimis Ucrainei 5.000 de căști pe post de ajutor militar, au trimis și în România trei avioane Typhoon, pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită (sic) sub comandă NATO, pentru a întări flancul estic al Alinței Nord-Atlantice?! Și mai și spun public chestia asta!
Dragii mei, dacă nouă nu ne pasă de noi, de interesele noastre, de ai noștri, care și-au abandonat casele și vin încoace, de ce credeți că le va păsa altora de noi?
Uniunea asta Europeană e altfel decât în clișeele de propagandă ori în discursurile lui Klaus, Rareș, Marcel și care mai vreți voi. Nu e o Europă a coeziunii, ci e o „înfrățire” de interese, o goană pentru resurse, e vocația unora de a-i călări pe alții, e pe bani, conform zicalei „frate, frate, da’ brânza-i pe bani”. Și dacă această guvernare defectă ar înțelege asta, ar trebui să lase deoparte aerele caricaturale de jucător strategic regional și să se ocupe de lucrurile aparent mărunte, dar, în realitate, atât de importante în viața unui stat care se pretinde civilizat.
Social Plugin