”Coloana Libertății” - europenii se pregătesc fără să știe de ”revoluția colorată - roșu, albastru, portocalie” în contra UE! Etapa baricadelor

Un fenomen neașteptat s-a născut în Europa: o mișcare contestatară trans-europeană în numele ”libertății”, îndreptată direct împotriva Bruxellesului, privit ca principalul responsabil al crizei economice, sociale, politice și morale. Nu guvernele naționale, ci, mai cu seamă, Bruxellesul. Același Bruxelles care a dorit confiscarea suveranității statelor membre, proclamându-și o suveranitate proprie. 

Odată cu ”suveranitatea europeană” bruxelleză, s-a născut și responsabilitatea UE, devenită țintă pentru toate nemulțumirile popoarelor europene. Pentru că nu se poate drepturi fără responsabilități. Iar astăzi, pentru a doua oară în câteva săptămâni, europenii merg direct la Bruxelles să-și ceară libertatea. Și ce s-a întâmplat? Belgia și Bruxellesul s-au baricadat! Acolo nu mai e voie la demonstrații. Cum vine asta? Nu de acolo a fost propovăduite libertatea și democrația directă, nu de acolo au fost încurajate mișcările #rezist împotriva guvernelor naționale timp de decenii, în numele ”fericirii” globale, acțiuni coordonate de ideologia neomarxistă?

Scenariul protestelor în direct, pe Facebook și cu televiziuni, cu blocarea centrelor orașelor și luarea cu asalt a instituțiilor publice, cu ripostele obișnuite ale forțelor de ordine înarmate cu gaze lacrimogene, tunuri de apă și ciomege la purtător, cunoscut de decenii tuturor europenilor, s-a mutat la centru.

Evoluțiile nu pot avea decât un singur sens de acum încolo. Oamenii vor locuri de muncă, prosperitate și libertate direct de la Comisari. Ei i-au învățat că puterea reală e în mâna lor. Cât mai au timp, dacă istoria mai are răbdare, ar trebui ca acești Comisari să redea putere uzurpată guvernelor naționale, dacă aceste guverne o mai și vor înapoi. Altfel, ei vor da socoteală.

Europenii, fără să știe încă, pregătesc revoluția colorată, a străzii, cu care a fost înlocuită democrația, chiar împotriva celor care au inventat aceste revoluții, pentru a submina democrația popoarelor. Acum se întoarce împotriva lor și nu va putea fi oprită cu jucării.