Scott Morrison a călătorit de la Canberra, capitala Australiei, în statul Queensland, în pofida faptului că a fost identificat drept contact al unei persoane bolnave de Covid-19, după participarea sa la o ceremonie la Sydney, New South Wales.
Mai exact, vineri, 10 decembrie 2021, premierul australian, Scott Morrison, și câteva persoane bolnave de Covid-19 s-au numărat printre cei aprox. 1.000 de participanți la gala de absolvire care a avut loc la un liceu din Sydney, statul New South Wales. Cinci zile mai târziu, marți seara, un purtător de cuvânt al prim-ministrului a anunțat că a fost considerat contact de către autoritățile din New South Wales și că Morrison a efectuat deja două teste PCR care au avut rezultat negativ. Ca atare, autoritățile medicale din statul New South Wales au “decis” că nu este necesar (deși, potrivit regulilor în vigoare era) ca premierul să se izoleze, a mai declarat purtătorul de cuvânt.
Așadar, bolnav sau contact, deși legea statului cere carantinare pentru 14 zile, dacă interesul electoral o cere, nu mai respectăm regulile, legile și frontierele, pentru că, nu-i așa, “trebuie să continuăm să mergem înainte, nu putem să ne întoarcem unde am fost”. Să ne întoarcem noi însă pe firul poveștii și să ne reamintim că evenimentul la care a devenit contactul unui infectat cu SARS COV 2 a avut loc vineri seara, iar anunțul potrivit căruia premierul a fost considerat contact a fost făcut marți seara. Ce credeți că s-a întâmplat între timp? În acest răstimp, Morrison a avut un program încărcat, inclusiv, luni, o conferință de presă comună cu președintele sud-coreean Moon Jai-in și o cină cu el și delegația sa, marți. Întrebat de presă despre acest lucru, Morrison a răspuns că delegația sud-coreeană nu este îngrijorată că a fost identificat drept contact apropiat și că „a fost total relaxată în privința asta”. „Lumea trăiește cu virusul, așa că trebuie să trăim cu el”, a concluzionat Morrison.
Mai puțin îngrijorați de soarta curajoșilor oficiali sud-coreeni - până acum se știa că doar Coreea de Nord nu crede în noul coronavirus și nu îl găzduiește - jurnaliștii l-au întrebat pe Morrison, cu același prilej, despre cele două avioane din Queensland, ai căror pasageri au fost forțați, chiar în ziua interviului, să rămână în carantină timp de 14 zile. Ce a raspuns intransigentul, responsabilul și optimistul Scott Morrison? A opinat că este o chestiune care ține de guvernul regional Queensland, dar că speră că eliberarea din carantină a călătorilor până la Crăciun va fi o prioritate. Adică, unde e lege, e și tocmeală, în cazul ăsta. De ce? Pentru că, a explicat tot Morrison, nu este „nimic magic în 14 zile”, sugerând că a permite pasagerilor să iasă din carantină dacă ar fi testați în fiecare zi ar fi o soluție mai „inovatoare”. Culmea, Queensland a apelat ulterior la soluția „inovatoare” a lui Morrison și a relaxat hotărârea “înainte de Crăciun”. După respectiva relaxare, Morrison a declarat presei că salută abordarea „de bun simț”, dar a remarcat că, în alte state, inclusiv New South Wales, contactele apropiate încă trebuie să fie plasate în carantină timp de șapte zile, cu teste adecvate. Aha! Deci, chiar și după marea și inovatoarea relaxare, în New South Wales, contactele apropiate se plasează totuși în carantină! Nu 14 zile, ca în vremea în care Morrison era contact, dar șapte, da! Deloc, nicidecum! În concluzie, bine că l-au expulzat pe Djokovic, căci în Australia, cum ar zice Morrison, “nu putem să ne întoarcem unde am fost”. Ce-ați fi vrut? Să se întoarcă Djokovic unde a mai fost de nouă ori și să câștige și a zecea oară? Nu e mai bine că în cazul lui s-a renunțat la soluția “de bun simț”? Întrebarea nu e retorică, dar nici nu e pentru toată lumea. Este doar pentru cei care poartă în suflet soluția judecătorilor lui Nole, care au hotărât să îl expulzeze pentru că “alimentează mișcarea anti-vaccin”… O abominație, vorba unei distinse doamne de la noi, doctor în drept (constituțional)!
P.S. - Citiți presa australiană! Aveți ce afla despre Morrison și guvernul lui aflat acum în cădere liberă!
Social Plugin