PNȚCD – principalul partid al suveranismului românesc

 

Estompat de zgomotul de fond creat de scandalul demiterii lui Cîțu, în comuna Oncești din Maramureș, printre cei care se revendică cu mândrie a fi „urmașii dacilor liberi”, PNȚCD a reluat tradiția organizării școlii de vară. Evenimentul a fost organizat sub egida Mișcării Politice Creștin Europene (ECPM), care este și singurul partid politic european de orientare creștină cu reprezentare la nivel de grup politic în Parlamentul European. 

Promotori și amfitrioni ai evenimentului au fost europarlamentarul Cristian Terheș – membru al grupului politic creștin european din PE și președintele PNȚCD Aurelian Pavelescu.

Pe lângă Aurelian Pavelescu și Cristian Terheș lista speakerilor de la eveniment a fost completată de o delegație a conducerii ECPM, condusă de Leo van Doesburg, director pentru afaceri europene.

Expunerile, alocuțiunile și prezentările din cadrul lucrărilor au scos în evidență faptul că PNTCD, istoria partidului și planurile din viitor sunt parte integrantă a ideologiei ECPM.


Cele patru principii de acțiune politică care guvernează ideologia PNȚCD, identificate de Iuliu Maniu, au fost enunțate la eveniment de președintele PNȚCD Aurelian Pavelescu, care le consideră mai actuale și necesare decât oricând, respectiv - „democrație desăvârșită, morală creștină, patriotism luminat și dreptate socială”- au devenit laitmotiv al evenimentului de la Oncești și parte a programul politic european al Mișcării Creștine Europene (ECPM).

Acestă relatare ar fi seacă dacă nu aș aminti aici de recenta poziție de respingere, din Parlamentul European, a euro deputatului Cristian Terheș, a unuia din cele mai controversate acte legislative din forul legislativ european, respectiv „Raportul Matic” parte a ceea ce presa numește „ideologia de gen”. La momentul votului Cristian Terheș a argumentat votul său, asumat în condițiile în care cea mai mare parte a europarlamentarilor români au preferat să se eschiveze. Găsiți argumentele aici: 

https://www.facebook.com/CristianVTerhes/posts/840686529889402

Și aș mai remarca din activitatea politică a europarlamentarului Cristian Terheș semnarea așa numitei „Declarații a Popoarelor Suveraniste Europene”, un act care face din urmașii politici ai lui Maniu și Mihalache singurul partid din România membru al acțiunii politice suveraniste europene, prin care promovează necesitatea existenței unei „Europe a națiunilor suverane” și o încetare a tratamentului „dublei măsuri”, practicat de birocrația bruxeleză în relațiile cu statele membre ale UE. Aici găsiți manifestul integral și lista semnatarilor:

https://rassemblementnational.fr/communiques/lerassemblement-des-patriotes-europeens-est-lance/