Noul partid Alianța pentru Patrie va fi sprijinit de Liviu Dragnea

 

Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD, a anunţat duminică seara că va sprijini un partid nou-înfiinţat, numit Alianţa pentru Patrie.

Conform lui Liviu Dragnea, citat de Agerpres partidul Alianța pentru Patrie a luat naștere la inițiativa fostului secretar general al PSD Codrin Ștefănescu. "Prin octombrie am avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu. Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie - 20%. Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică, administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze înfiinţarea partidului. Partidul s-a înfiinţat - se numeste Alianţa pentru Patrie. E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România", a declarat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a mai precizat că: "Principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic. Nu este un partid naţionalist, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, antieuropean sau antiatlantic, dimpotrivă", a adăugat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a mai spus că va discuta cu avocatul său "să analizeze posibilitatea unei acţiuni în instanţă" pentru a se lămuri dacă are sau nu dreptul să ocupe funcţii într-un partid.

Declarațiile au fost făcute vineri seara la postul de televiziune Realitatea Plus. Interesant este și faptul că, din motive încă neclare, transmisia live de pe pagina de FB a respectivului post de televiziune a fost oprită.