Vizita președintei CE, Ursula, cu accent apăsat pe „ula”, a fost una cu „adânci reverberații și semnificații” – cum s-ar fi scris, în Scânteia Tineretului, pe vremuri. Reverberații, vibrații, în sensul că poporului încă i se bârlăne, intrată într-o rezonanță prelungită, precum un clopot bine făcut, lovit la amiază de un dascăl nițel pilit, cu urechea muzicală desfundată de consumul unui sfert de vin pelin, „servit” în miezul zilei.
Uite, mie îmi stă imprimată pe retină imaginea din fotografia în care doamna șefă a
CE, „von” și cum îi mai zice, stătea jos și semna numai ea știe ce, iar
Iohannis era în picioare, în stânga ei, cu o meclă de milog. Și părea
îngrămădit în ea, băgat în sufletul ei, să fie sigur că încape în poză ori să
vadă bine, să îi poată număra dumicații.
Era duduia precum o baroneasă care lua masa asistată de majordomul preferat, iar ăla, gata să sară, să prindă tacâmul ori ciozvârta care ar fi putut să îi scape doamnei din mână, pentru a nu păta covorul gros din sufragerie.
Părea elevul castravete privind, timorat și stupid, cu o
privire tâmpă, la profesorul care se pregătește să îi pună nota nasoală în
carnetul de note, terorizat că i-a spus dascălul: „mâine să vii cu tac’tu tuns
la școală”, iar creierul imberbului era blocat cu întrebarea: Cum naiba să îi
spun lu' ăl bătrân că trebuie să se tundă?!
Și urmările vizitei sunt confuze și redundante. Îmi aduc
aminte că, la începutul pandemiei, Iohannis anunța triumfător că planul ăsta de reziliență alocă României
vreo 80 de miliarde de euro. Mai târziu zicea ceva de 50 de miliarde. Ulterior,
erau vreo 35 de miliarde. Odată cu vizita doamnei, cică ar fi rămas vreo 29 de
miliarde, din care mai bine de 14 reprezintă împrumuturi. S-au jucat declarativ
cu miliardele în comunicate ca ăia de la centrul de comunicare strategică cu
cifrele pandemiei.
În fine, dacă ar fi să ne luăm după cuplul Cîțu &
Iohannis, zilele astea ar trebui să sărbătorim succesul. Care succes? Cîțu „a
topit” împrumuturi de peste 50 de miliarde de euro doar într-un an de zile și
gata-gata să nu îi ajungă, dar ar trebui să ne bucurăm
penelisto-cîțisto-festivist că mujicii primesc aproximativ 29 de miliarde de
euro, numai să stăm liniștiți în calicia noastră?
Social Plugin