Nimeni nu avea habar de ce i se spunea cartierul Poștei... Majoritatea localnicilor credeau că datorită oficiului poștal, aflat în colțul străzii principale, care trecea pe lângă gardul gării de triaj a Buzăului și vira, în continuare, la dreapta, spre zona industrială a orașului. Dar oficii poștale mai erau în oraș, iar cel din cartierul Poștei era unul mic, care funcționa într-o fostă casă de negustor, cu prăvălie la parter. În interior mai păstra încă niște rafturi cu o vopsea verde, sărită pe alocuri, care aminteau de rostul destinației din anii când clădirea se transformase în aprozar. Așa că e puțin probabil ca numele cartierului să fi fost dat de un loc atât de neînsemnat.
![]() | ||
Carol Popp de Szatmary - Târgul Drăgaica |
La sfârșitul secolului al IXX-lea, cartierul Poștei, mărginaș ca și acum, aproape insignifiant, se întindea la întretăierea drumurilor de ieșire din târg spre Brăila, Galați, Ploiești sau București. Încă din secolele anterioare, zona era celebră pentru stația de diligențe care străbăteau cu corespondență, colete ori călători, drumurile de la Brăila spre București sau de la București spre Moldova. Vreme îndelungată, stația de diligențe a întruchipat sufletul micului târg care, prin puterea comerțului, s-a transformat, încet-încet, într-un nod important pe hartă.
Cu două secole în urmă, întâlneai în cartierul Poștei personaje dintre cele mai pestrițe. Aproape toate, sub o formă sau alta, aveau legătură cu afacerile care se învârteau în jurul cailor. Aici se închiriau cai pentru diligențe și poștalioane, de aici se transportau mărfuri cu docare și căruțe trase de cai. Negoțul cu cai și, mai ales, afacerile de transport au adus prosperitate mahalalei Poștei. Primii stabiliți au fost negustorii de cai. Au apărut imediat și grajduri încăpătoare. Au urmat negustorii de nutrețuri. Potcovarii. Curelarii. Apoi, cherestegiii, tâmplarii, negustorii cu băcănie și cârciumile. Borfașii, bandiții, cuțitarii și hoții de cai nu au întârziat.
![]() |
Amedeo Preziosi – Întoarcerea de la Târgul din Buzău |
Din afacerea cu cai, pe un tăpșan aflat mai sus de mahalaua propriu-zisă, pe care localnicii îl numeau „la Drăgaică”, pentru că acolo, de Sânziene, se organiza bâlciul orașului, a apărut și unul dintre cele mai mari târguri de cai din Țara Românească. Veneau geambașii și de la 300 de kilometri depărtare ca să târguiască bidivii, de cele mai multe ori furați, la Drăgaică.
Dar poveștile Drăgaicei cu hoți, prinți și bidivii sunt multe... Tot în zorii veacului trecut, pe la miezul unei nopți calde de vară, la târgul de cai, ar fi venit chiar celebrul brigand Terente, care a adus cu el „doi orlovi” superbi, șutiți din grajdurile lui Alexandru Marghiloman, supranumit „Prințul”, care pe lângă pasiunea pentru bani - adunați într-o avere incomensurabilă, era animat de patima creșterii cailor, a jocurilor de noroc și a femeilor celebre. Marghiloman avea unul dintre cele mai vestite grajduri ale timpului său, cu cai de rasă despre care umbla vorba că, datorită unui pedigree de neegalat, ar fi costat și cât greutatea lor în aur. Trăpașii din rasa Orlov aduși de Terente la târg ar fi provenit, după cum îi lăuda temutul bandit lipovean, din urmașii celebrului armăsar Smetanka, considerat întemeietorul rasei Orlov. „Prințul“ Marghiloman îi cumpărase când erau mânji, de la Moscova, la ultima licitație imperială ținută înainte de izbucnirea Revoluției Bolșevice. Pe capul lui Terente era pus deja un premiu de 50.000 de lei. Cine îl preda autorităților viu sau mort sau cine oferea informații utile despre locul unde se ascundea, se putea alege cu această mică avere. Se spune că Terente, fugărit de jandarmerie, urmărit de Siguranță și Poliție, a reușit să vândă caii la târg și, cu banii căpătați pe cei doi superbi armăsari, a încins un chef monstru, împreună cu banda sa și țiitoarele, chiar la una dintre speluncile Cartierului Poștei. După două zile, mai spun poveștile locului, a pornit la drum scăpând la mustață de jandarmi.
De Drăgaică, de la Buzău. Locuri și vremuri cu parfum exotic, de aventură...
Social Plugin