După apariția cărții sale în 2016, ”Cumpăna României”, care se dorește a fi
un proiect de țară, am scris un scurt comentariu în care vorbeam despre o
perspectivă naivă și în afara demersului politic. De altfel, cartea se deschide
așa: ”Eu nu sunt politician și nu voi fi niciodată membru de partid. Eu, pot,
însă, construi un regim de demnitate națională care să salveze Neamul
Românesc.” Un discurs într-o ordine morală aproximativă, în care ”eu” și
”construirea unui regim de demnitate națională salvatoare”, nu pot sta
împreună.
N-aș fi scris nimic azi, dacă n-ar fi făcut referire la lideri marcanți ai
PNȚCD (Mihalache, Maniu, Rațiu și Coposu) de la care se revendică pentru a-și
legitima viziunea, adică mari oameni politici, așa cum dl Georgescu nu vrea să
fie. Pentru că nu este aici locul să dezvolt, voi răspunde punctual la câteva
din chestiunile ridicate de dl Georgescu, pentru a mă face înțeles.
Mai întâi, dl Georgescu vorbește despre pământ și țărani ca resursă
fundamentală a dezvoltării țării și sunt de acord cu d-sa. Da, ar fi foarte
frumos ca pământul României să fie muncit de țărani, pentru a aduce
prosperitate lor și întregii societăți, dar nu ne spune cum, în condițiile în
care: zona rurală este aproape total depopulată și îmbătrânită, țăranii nu
dețin capital și mijloace de producție, nu dețin nici piață de desfacere și,
mai ales, lumea rurală se află într-o mare criză sistemică și chiar morală
(cele trei instituții fundamentale - familie, școală, biserică - au suferit o
cădere istorică). Atâta vreme cât din proiectul său de țară lipsesc soluțiile
pentru rezolvarea acestor probleme, în contextul european și global care nu
poate fi ignorat, dar și cu soluții legale în ordinea constituțională,
abordarea este pur și simplu idilică, naivă și ”folclorică”.
