Uneori in zona comertului se intampla lucruri bizare. Insa nimic nu se compara cu performanta celor de la Pepsi care in timpul razboiului rece au ajuns sa detina a 6-a flota de submarine militare din lume.
Pentru a intelege contextul trebuie sa privim situatia din URSS in perioada razboiului rece. Rubla sovietica era o moneda ce nu putea fi convertita, rusii nu aveau voie sa cumpere produse straine si nici nu puteau sa schimbe rubla in moneda altei tari. Teoretic rubla era echivalata in aur, insa asa cum am spus era doar o chestie teoretica din simplul motiv ca rusii nu aveau voie sa cumpere, sa vanda sau sa detina aur.
In concluzie, la nivel international, rubla era o moneda fara valoare.
In incercarea de a mai detensiona situatia dintre cele doua mari puteri, Eisenhower si Richard Nixon decid impreuna cu Nikita Khrushchev organizarea unei expozitii americane la Moscova in data de 24 iulie 1959 simultan cu expozitia sovietica ce avea loc la New York.
expozitia din New York
si cea de la Moscova (foto: http://www.georgenelsonfoundation.org/)
Atentia noastra se va concentra pe expozitia de la Moscova, unde au avut loc celebrele dezbateri din bucatarie.
Pe langa zecile de companii americane prezente (printre care enumeram: Kodak, Levi's, Ford, General Motors, DixieCup, General Mills, IBM, Disney, Betty Crocker si Ppesi), expozantii au reconstruit si o sectiune dintr-o locuinta suburbana tipica Americii acelor ani. Casa era o reproducere la scara a unei locuinte reale 398 Town Line Road, Commack, New York, cladire care mai exista si astazi.
La interior se afla si o bucatarie complet echipata cu cele mai noi si performante electrocasnice made in USA. In acea bucatarie avea sa se inregistreze cea mai mare victorie economica a USA impotriva URSS.
Dincolo de presa, oameni politici sau simplii cetateni curiosi, din umbra urmarea cu atentie dezbaterile, un personaj foarte intelgient. Un capitalist convins si un antreprenor cu viziune. Este vorba de Donald M. Kendall - are anul acesta pe 16 martie a implinit 99 de ani, pe atunci Marketing VP al Pepsi Cola (intre timp acesta va ajunge CEO al companiei).
Kendall profita de temperatura destul de ridicata din pavilion si le ofera celor doi presedinti cate un pahar plin cu Pepsi rece. In acel moment capitalismul dadea o lovitura dura de imagine comunismului, iar Pepsi se pregatea pentru cea mai bizara perioada a sa. O alta lovitur asemanatoare avea sa se petreaca in 1990 odata cu deschiderea primului McDonald's din Moscova, dar despre asta o sa discutam intr-un articol viitor.
In 1968 Kendall ajunge CEO al Pepsi, iar bunul sau prieten, Nixon, presedinte al Statelor Unite. Astfel, profitand de conexiunile avute, Kendall reuseste sa obtina dreptul exclusiv de productie si distributie a bauturilor de tip cola in spatele cortinei de fier. Entuziasmul sau avea insa sa fie rapid domolit de o mare problema. Rubla nu avea nicio valoare in lumea occidentala. Intreprinzator, Kendall gaseste rapid o solutie. Astfel Pepsi urma sa isi vanda produsele in URSS, iar la schimb primeste vodka pe care o vinde in USA. Cu precadere Stolichnaya, o bautura spirtoasa premium a carei productie a fost inceputa in 1901 si care continua sa existe si astazi.
In urma acestei intelegeri Pepsi a ajuns sa fie primul produs capitalist manufacturat si vandut in URSS, fabricile fiind apoi extinse si in alte tari ale blocului estic, cum ar fi Romania.
Intelegerea a fost parafata in 1972, insa productia de masa a inceput abia in 1974. Contractul intre Pepsi Cola si URSS a expirat in 1989, iar situatia economica din blocul estic ridica noi probleme privind prelungirea acestuia. Insa deschiderea lui Mikhail Gorbachev pentru o colaborare cu vestul ii determina pe cei de la Pepsi sa anunte o dublare a numarului de fabrici de la 26 la 50, insa la fel ca in anii precedenti, rubla nu avea valoare in occident, iar noul contract avea o valoarea prea mare pentru a putea fi platit in vodka - 3 miliarde de dolari.
S-a ajuns la un acord prin care sovieticii sa dea la schimb cee aveau surplus cu valoare ridicata: un crucisator, un distrugator, o fregata si 16 submarine. In urma acestui acord, Pepsi Cola a jusn sa detina a 6-a flota de submarine militare din lume. Intr-o intalnire cu Brent Scowcroft - United States National Security Advisor, Kendall a spus: "We are disarming the soviets faster than you."
Impresionanta flota a celor de la Pepsi a fost vanduta suedezilor ca fier vechi.
Social Plugin