Atenție, cad elicoptere americane pe bulevard! Piesele sunt proprietatea armatei SUA

Am văzut la Aurelian Pavelescu o întrebare bine pusă în context. De ce armata a trecut pe sub Arcul de Triumf, la întoarcerea din Afganistan?

Chiar, cui îi servește festivismul ăsta? Bre, oameni buni, în Afganistan, armata română a staționat 19 ani și a pierdut 27 de soldați. Asta poate să confirme și „eroul” Ciucă, acest viteaz „Târâie Sabie” al trupelor românești de poliție militară, iar retragerea forțelor multinaționale a lăsat în urmă o țară controlată de talibanii, care s-au apucat să execute pe oricine a colaborat cu “făcătorii de pace”. Deci unde e victoria?

Acum vreo câțiva ani era celebru un sondaj făcut în rândurile societății americane. Mai bine de 60% din cei intervievați erau convinși că americanii au câștigat războiul din Coreea și pe ăla din Vietnam, iar peste 50% erau convinși că Rambo a existat în realitate.

Rămâi uimit să vezi că, în epoca în care informația circulă instantaneu, noi celebrăm o „victorie” fără victorie, iar toată lumea aplaudă extaziată și strigă „mami, vino să vezi, trec soldații. E și domnu’ Iohannis la paradă. Și domnu’ Ciucă!” Ah, domnu' Ciucă, acest viteaz croitoraș care trebuie, musai, scos în față, pentru a-l gonfla ca viitor urmaș al tronului de la Cotroceni.

De fapt, mă mir degeaba. Într-o țară în care „președintele” nu e președinte, „guvernul” nu e guvern, „premierul” nu e premier, iar „opoziția” nu e opoziție, ce mai înseamnă celebrarea unei „victorii” care nu e victorie? Că, poate, nici „poporul” nu mai e... popor!