„Catindații”

Să vezi alegeri la prezidențiale anul viitor. Să vezi circ, dar fără pâine și când se trage linia o să constatăm că mai așteptăm încă 10 ani să se schimbe ceva. Care mai apucă, care nu, asta-i viața, vorba lui nea Marcel, paznic la o primărie dintr-o comună din Constanța, care mi-a spus odată când îl așteptam pe primar, care era la cimitir, că tocmai îi murise soacra: Ce să facem, asta e viața?! Ne naștem pe rând și murim pe sărite!

Dar să revenim la „catindați”, la acești Agamiță Dandanache, sprijiniți de occident și pupători de clanțe pe la Ambasada SUA. Să nu credeți că după dezastrul pe care îl trăiește zilele astea planeta, americanii își vor permite luxul să scape în câștigător vreun „catindat” care nu e controlat de ei, emanație a poporului, cum s-ar zice la manualele revoluționare.

Păi o să îl avem pe Ciolacu, dat de PSD, care o să ne ofere gaura de la covrig, o să mănânce pufuleți achiziționați cu cardul de la magazinul sătesc și ne va spune că și-a depus candidatura după ce s-a consultat cu Comisia Europeană, că altfel nu se poate, că el luptă împotriva evaziunii fiscale și mai ales luptă pentru ca gaura de la covrig să fie mai mare pentru pensionari, în comparație cu restul lumii.

Pare că o să îl avem de la PNL pe generalul Ciucă, spaima popotelor de la Kandahar, eroul rotativei, acest „bese-n cizme”, care își caută drumul spre titlul de „komandir suprem al armatei române”. Și el pe mână cu oficialii UE și SUA, personaj care și-a dovedit slugărnicia și obediența față de coloniști. Ciucă îl blochează pe Ciolacu, unu la unu, cum se spune în baschet, iar fiecare dintre ei încearcă să încline balanța susținerii occidentului, pentru funcția de primă slugă, în favoarea lui. Ăia, curve politice versate, lasă deschisă oricare din posibilități, ca la o licitație cu doi clienți. 

Cei doi sunt condamnați la consens total în public, iar în spatele ușilor închise se muiesc mai ceva ca la Verdun. Fiecare dintre ei e exponentul unei găști de profitori care nu dau doi bani pe noi și umectează cu boltă pe tot ce e românesc. Ei știu că România e vândută, are soarta pecetluită și nu vor decât să joace în rolul de primă soprană în opera tragicomică a vânzării României, libret scris începând cu 1989. Am zis soprană, pentru că, încă din momentul în care au jurat credință cabalei, un chirurg priceput le-a scopit instantaneu ce ar fi trebuit să le atârne. Ori fără alea nu poți fi bas ori bariton.

Există aici și un outsider. Domnu’ Geoană. La fel de slugarnic și obedient ca primii doi. Geoană nu poate fi exclus dintre favoriții americanilor. Și-a demonstrat slugărnicia din funcția pe care o ocupă la NATO. Pare nițel mai răsărit decât primii doi, mai curvă, mai antrenat în a trage preșul de sub picioarele poporului, ceea ce l-ar califica pentru funcția de vechil occidental al moșiei pe „Prostănacul” cum îi spunea Iliescu.

Ar mai fi aici un grup de forță, umflat, al useriștilor. Ăștia pot face rating frumos, pot face jocul peneliștilor, întocmai ca la alegerile trecute, numind un Drulă, care în turul doi să deconteze voturile trotinetiștilor către candidatul PNL, care, astfel vor mai trage încă odată pe cosor pesedeul, ținându-l în continuare captiv, deși pesedeul lui Ciolacu s-a predat de bună voie. USR-ul unu mai are nici el forța de altădată. Francezii, care pompau în ei, sunt prea ocupați cu haloimis-ul pierderii controlului în Africa, sunt ocupați cu stingerea incendiilor de pe străzile Parisului, în fine, sunt prea ocupați cu supraviețuirea, iar Macron, liderul userismului european doarme cu grija că îl caută francezii cu ghilotina prin oraș. Dar, mă rog, din ciclul să îi prostim pe proști, nu e exclusă o candidatură gen Kovesi, Helvig, ori alt preferat coldist.

Și trecem la partea ailaltă, la deliranții care joacă rolul naționalistului, dar și ei, la rândul lor, la fel de obedienți și lingători de clanțe de ambasade. AUR-ul pare că îl încălzește pe Simion și se speră la un scenariu de câștigare a alegerilor gen Zelensky în Ucraina, dar fără ca Simion să știe să cânte la pian, indiferent cu ce. În schimb are alte metode de exhibiționism politic. Acum nu se știe dacă Simon este favorit pe bune al americanilor ori doar mimează, știind că în cel mai rău caz va juca rolul opoziției.

Și așa ajungem la Șoșoacă. Aici, să vă spun adevărul, e complicat. Adică vorba americanului: Arată ca o raţă, merge ca o raţă, măcăne ca o raţă, ar trebui să fie rață! Dar ceva dă cu virgulă. Habar n-am ce. Lipsa ei de resurse pentru o miză prea mare? Ieșirile ei publice și „televizionistice” care de multe ori o duc pentru unii în registrul caricatural, deși, pe fond, are dreptate în afirmații? Oricum ea pare singura nearondată cabalei americano-occidentalilor.