Băi fraților, după „ancheta” Recorder eu nu înțeleg ce mai caută Ciucă în cursa electorală. O fi fost un material pregătit în anumite laboratoare, cum zic gurile rele, dar mărturiile ofițerilor italieni cu care a colaborat în Nassirya, ale celorlalte cadre militare arată fără putere de tăgadă că acest „Bese-n cizme” a dat dovadă de lașitate în fața inamicului.
„Eroul” e de fapt o legendă. E mucava. Face pe el de
frică, udând pantalonii cu vipușcă „de gheneral” al armatei române. M-a marcat
mărturia unui subofițer care spunea că unitatea lui era înconjurată, au cerut
ajutorul „Scorpionilor Roșii”, comandați de acest balon cu burtă, iar Ciucă
le-a dat ciu-ciu, motivând că așteaptă aprobarea de la București pentru
intervenție?! Și s-au dus străinii și i-au scos de acolo! Că Ciucă se ascundea
în spatele hârțogăriei! Și dacă venea aprobarea intervenției, probabil motiva
că nu e regulamentară. Că nu e pusă într-un dosar cu șină!
Adică într-o bătălie, pe front, într-o situație de criză,
în care „ai tăi” sunt la un pas de a fi linșați, viteazul comandant de oști nu
intervine, ci așteaptă aprobarea de la București?! Păi dacă ajunge la
Cotroceni, pentru a lua o decizie, bănuiesc că va așteapta aprobarea cuiva,
dacă el a pasat o decizie unde era vorba de viață și de moarte. Moartea unor
camarazi! Serios! Și ăsta se vrea președinte de țară? Comandat suprem al armatei
române?
PNȚCD, pe bună dreptate, cere scoaterea din rândurile
armatei a lui Ciucă. Aici este dezvăluită o situație în care „viteazul și
spaima popotelor” dă dovadă de lașitate în fața inamicului. Între noi fie
vorba, asta e ceea ce ar trebui să se întâmple într-un stat adevărat. Și ăsta
vrea să ajungă în funcția supremă, de la adăpostul căreia să trimită oameni la
război, el dovedit fiind că e un laș? Ar trebui judecat după regulamentele
militare și dacă se dovedește vinovat de ceea ce se spune despre el, ar trebui
degradat și să îi fie luată pensia aia uriașă. Pe care voi o plătiți, noi o
plătim, contribuind din bănuții noștri la alimentarea bugetelor acestui stat.
Și Cristoiu. Pe bune, îl credeam unul dintre ultimii
mohicani ai jurnalismului și analizei de presă. M-a dezamăgit. I-a citit cartea
lui Ciucă și cică pe alocuri e chiar bună?! Serios? Păi ar trebui pusă problema
dacă a scris-o gângăvitul ăsta ori ba. Eu nu cred că se poate exprima coerent
în scris, atâta timp cât nu o poate face oral. După recitalul de la Rifai, nu
trebuie să fii doctor ca să îți dai seama că omul are cel puțin cârcel la
creier.
În cazul Ciucă trăim o nouă farsă, în care, interese
meschine și străine vor să ne vândă lașul drept erou. Și da, cred că există un
sâmbure de adevăr în faătul că ăsta e doar o marionetă care ajuns la Cotroceni
are mai multe misiuni străine și una autohtonă: aceea de a-l aduce pe Iohannis
în funcția de premier al României.
Social Plugin