Proștii ăștia de la PNL nu se pricep la comunicare și la campanii media. Cel mai mișto ar fi ca la cartea lui Ciucă să îi facă Iohannis recomandarea de pe coperta 4. Așa, ca între scriitori politici de elită! Îi mai face și Rareș Bogdan o „cronică bună” și atunci libația ar fi completă. S-ar bate poporul pe ea în librării! S-ar vinde pe capitole! S-ar tranzacționa paginile la prețuri de carte întreagă! Colecționarii de imbecilism prozaic și platitudini s-ar bate să cumpere paginile pentru a reface volumul complet. Bineînțeles, copertele vor costa cel mai mult. Se va organiza și o piață negră a fake-urilor. Siturile chinezești vor vinde coperte piratate de, practic, nu îți vei da seama dacă sunt original ori copie.
Va fi o operă „Jimmy Choo” a bibliofiliei, râvnită de
poporul însetat de cunoaștere, prins în mrejele banalului și mediocrității
aduse la superlativ, asezonată cu nițică fasole cu ciolan, într-o farfurie
așezată pe un ștergar tricolor, servită de un chelner care are pe mână un
napron în culorile NATO, iar la reverul fracului de opătar e spânzurată,
discret, o insignă cu steagul UE.
Și dacă tot am divagat despre cartea nescrisă dar lansată, necitită dar citată, „uite-o, dar nu e” – vorba poetului și care pare o compunere despre „arta războiului fără a participa la bătălii” s-ar cuveni să aducem și câteva considerații de ordin estetic.
Probabil va fi o carte dură, despre realitatea vieții de soldat, un soldat ce a avut tot timpul în raniță bastonul de mareșal, ca să îl parafrazăm pe Napoleon și indubitabil, cartea va conține momentul de vârf, punctul culminant, bătălia vieții, care desigur, în lipsa unei participări reale într-un conflict armat de anvergură, va fi intitulat sugestiv „asaltul popotei”. Va fi descrierea unei scene de luptă cutremurătoare, mult mai sugestivă și cu impact emoțional, decât celebrele bătălii ale celui de-al doi-lea război mondial, precum „asediul Stalingradului” ori celebra „bătălie de tancuri de la Kursk”.
Va fi, nu cu sânge, că trebuie protejat cititorul și echilibrul lui mental. Va fi cu flatulențe. Cu zgomot, violente, cutremurătoare, oribile pe alocuri, chiar cu stropi în izmene, stropi care au pus la grea încercare responsabilii de la intendență, va fi cu detunături capabile să dea jos chiar și culorile după panoplia PNL. Va fi un „Vive le son du canon!” autentic, care va anunța libertatea poporului. Libertatea de a-l alege pe Ciucă, demn urmaș al lui Iohannis la Cotroceni, ca o continuare a menținerii colonizării României, a suzeranității UE și SUA, un corolar al victoriei capitulării și ingenucherii națiunii române.
Finalul va fi unul apoteotic, de genul „ea moare și el naște”, iar din tumultul bătăliei va răsări o nouă eră! Iar acest „gheneral”, un veritabil „Bese-n cizme!”, va fi eroul acestei societăți în disoluție......
Social Plugin