Cred că manifestările astea consacrate, în care e introdus scabrosul, numit diversitate, până la paroxism, sunt de fapt o provocare. Dacă aș fi puțin mai sperios aș avea coșmaruri, aș face în pat de frică, de ar trebui să îmi toarne babele cositorul. Nu înțeleg de ce scabrosul și sodomia își fac loc în spectacole organizate în deschiderea unor spectacole precum jocurile olimpice, o manifestare care celebrează fair-play-ul, umanitatea și înțelegerea între oameni. Adică tu batjocorești creștinii, recreând scene sfinte în imagini unde scabrosul este omniprezent și pe urmă îți ceri scuze?! Creezi scene alegorice violente, precum decapitarea Mariei Antoaneta și spui că vrei să transmiți mesajul păcii și bunei înțelegeri între oameni? Dacă aveai dubii până acum, după mizeriile astea începi să crezi că dracul și suita lui au coborât pe pământ.
Dacă în loc de „Cina cea de taină” puneau cretinii în scenă ceva din Coran, frate, acum Parisul era în aer, însoțit și de alte câteva capitale occidentale. Așa, scuipați-i pe creștini, că ei or să întoarcă și celălalt obraz.
Știu, o să îmi spuneți că sportivii nu au nici o vină. Poate. Dar eu nu o să mă uit la Jocurile Olimpice, așa cum nu m-am uitat nici la mizeria numită Eurovision. Iar sportivii, dacă ar avea demnitate, s-ar retrage din concursuri. Mai sunt și alte întreceri cu participare mondială, unde se pot manifesta.
Să rămână Macron și ai lui și să concureze, să îl alerge Iohannis să îi înfigă tridentul lui Neptun în curtea din spate, să se înscrie gerontofila aia de nevastă-sa la concursul de paintball și să tragă cu bile de puciosă în consoarta lui Iohannis și să îi premieze dracii, băgându-i în rahat până la glezne, dar cu capul în jos.
Social Plugin